PREZENTAREA PĂCATULUI DIN CARTEA DANIEL

PREZENTAREA PĂCATULUI DIN CARTEA DANIEL

INTRODUCERE

Cuvântul păcat este tot mai nefolosit în secolul și în cultura noastră. Este un cuvânt “demodat”, zic cei mai mulți. Tinerii din secolul XXI nu mai folosesc cuvântul păcat pentru a defini cu adevărat ce este păcatul. Ei folosesc cuvântul păcat în expresiile lor pentru alte motive: “ce păcat de…”, “păcat că a pierdut…” și multe alte exemple. Vorbind cu lumea de pe stradă, sunt sigur că toți vor evita să vorbească despre păcat, sau cel puțin vor avea păreri total diferite.

Termenii care accentuează cauzele păcatului sunt ignoranța, greșeala și neatenția. Termenii care accentuează caracterul acestuia sunt ratarea țintei, lipsa de evlavie, încălcarea legii, lipsa de integritate, răzvrătirea, trădarea și multe altele. Termenii care accentuează consecințele păcatului sunt agitația, răul, vina și necazul.[1] În această lucrare vom aborda o metodologie narativă/cronologică asupra acestei cărți profetice din Vechiul Testament, care ne va ajuta să înțelegem ce este bine și ce este rău înaintea lui Dumnezeu.

În capitolele care urmează în această lucrare se vor prezenta păcatele și greutatea lor, prezente în cartea Daniel, a douăzeci și șaptea carte din Biblie. Prin urmare, după ce vom analiza păcatele din cartea Daniel vom arunca o privire și în Noul Testament să comparăm ceea ce au de spus Domnul Isus și apostolii despre păcat, și anume referitor la păcatele: idolatria, mândria, uciderea și neascultarea.

În capitolul întâi vom lua în considerare contextul din cartea Daniel, din punct de vedere teologic, istoric și religios, parcurgând împreună întreaga istorie a poporului Israel de la libertate în robie. În capitolul al doilea vom analiza unele păcate prezentate în cartea Daniel și rezolvarea acestora.

Un capitol formidabil este capitolul al treilea, unde vom discuta despre ceea ce spun Domnul Isus și apostolii săi despre aceste păcate prezente atât în Vechiul Testament cât și în Noul Testament. Un capitol de asemenea foarte important este și al patrulea, în care vom studia punctul de vedre al teologilor despre păcat și definiția acestuia din punct de vedere teologic. În final, în ultimul capitol vom prezenta aceste păcate conform lumii în care trăim, cum trebuie să le abordăm și vom trage concluzii care să ne fie de folos tuturor.

1. DATE GENERALE DESPRE CARTEA DANIEL

Cartea Daniel este a douăzeci și șaptea carte din Biblie, situată în Vechiul Testament, între cartea profetului Ezechiel și cea a profetului Osea. Deși este așezată așa în Biblie, în Scriptura ebraică nu își are același loc, Scriptura ebraică fiind împărțită în trei părți: Legea, Profeții și Scrierile. Cartea Daniel nu se află în cea de-a doua parte a Scripturii ebraice și anume Profeții, ci se află în a treia parte, și anume Scrierile. Daniel nu a fost considerat niciodată un profet, pentru că el nu a primit nici un mesaj public de la Dumnezeu. Cu toate acestea Domnul Isus îl numește proroc/profet (Matei 24:15).[2]

Este o carte scrisă în aramaică și ebraică de însuși profetul Daniel, în timp ce era în robie, ca încurajare pentru poporul său.[3] În ea, el vrea să arate evreilor că Dumnezeul lor nu i-a abandonat, dimpotrivă are planuri noi pentru poporul Său. Prin planurile Sale vrea să-și arate autoritatea și suveranitatea Sa asupra împăraților care domneau în Babilon. Despre Daniel este scris că era din familie regală și a fost de viță nobilă (Daniel 1:3-6), avea o înfățișare plăcută și era foarte inteligent (Daniel 1:4).

1.1. Contextul teologic

În acest studiu se va lua în considerare păcatele care sunt expuse în cartea Daniel și consecințele acestor păcate, folosind nu doar cartea Daniel, ci întreaga istorie a poporului Israel. Atâta timp cât îi mergea bine, poporul uita de Dumnezeu și pentru aceasta Dumnezeu decide să îi trimită în robie ca să le arate din nou adevăratul scop al Său cu privire la ei.

Cartea Daniel oferă evreilor speranță, pentru că, cu toate că ei erau în robie, planul lui Dumnezeu nu a putut fi oprit să se împlinească. Expresia cheie care se găsește deseori în cartea Daniel, este Împărăția veșnică a lui Dumnezeu.[4] Cartea Daniel are o concepție foarte avansată în chestiunea îngerilor, a vieții de apoi și a lui Mesia.[5]

1.2. Contextul istoric

Se presupune că această carte ar fi fost scrisă in secolul al VI î.Cr. (aproximativ anul 530 î.Cr.) de către Daniel, care a trăit în mijlocul acestor evenimente. Babilonul a fost și este socotit cel mai puternic oraș din antichitate, se găsește la 80 de km sud de Bagdad (Iraq). Acest oraș a fost construit de regele Hammurabi (1728-1686 î.Cr.). Deși un timp a fost sub domnia asirienilor, cel care i-a eliberat de sub aceștia a fost împăratul Nabopolassar în anul 616 î.Cr.[6] Zece ani mai târziu împăratul Nabopolassar a murit și a ajuns la tron prințul Nebucadnețar.

Iuda a fost invadat de două ori de împăratul Nebucadnețar, o dată în 606 î.Cr.[7] și a doua oară în anul 586 î.Cr., care a fost decisivă pentru seminția lui Iuda. În timpul acesta era împărat, așa cum spune și Daniel, Ioiachim (Daniel 1:1), care avea optsprezece ani. El a domnit în Israel trei ani după care s-a predat babilonienilor (2 Împărați 24:10-17) și au fost duși cu toții în robie, rămânând în Israel împărat Zedechia, unchiul lui Ioiachin.[8]

1.3. Contextul religios

Cele zece seminții erau deja în robie când cartea Daniel a fost scrisă. Iuda este țara pe care Dumnezeu Însuși îl îndrăgește și pe care El Însuși și-l alege ca să își pună numele Său în el. Dar pentru că ajunge și el să păcătuiască, Dumnezeu își întoarce fața de la ei, trimițându-i în robia babiloniană (2 Împărați 23:27).[9]

Ioachim este cel care guvernează la Ierusalim, ca reprezentant al lui Dumnezeu. Un lucru care reiese de aici și de care babilonienii s-au bucurat într-un oarecare fel, este că ei au crezut că au ieșit biruitori asupra Dumnezeului lui Israel. Au socotit că dumnezeul lui Nebucadnețar a ieșit biruitor asupra Dumnezeului celui viu. Versetul 2 din primul capitol însă arată că toate acestea au fost rânduite de Dumnezeu. Cei care purtau Numele Domnului erau acum în slujba unui împărat păgân care le schimbase numele și îi așezase în sistemul Babilonului, pentru a fi în slujba împăratului trup și suflet.[10]

2. CAZUISTICĂ: MANIFESTAREA, CONSECINȚELE ȘI ABORDAREA PĂCATULUI

Păcatul este un lucru extrem de important și foarte controversat astăzi. Păcatul înseamnă o încălcare flagrantă a legilor lui Dumnezeu, o violare a legăturii cu El. Păcatul este universal conform scrierilor lui Pavel din Romani 3:10 care spune: “Nu este niciun om neprihănit, nici unul măcar” și conform psalmistului David care scrie în Psalmul 14:1 “…s-au stricat oamenii, fac fapte urâte; nu este niciunul care să facă binele”.

“Păcatul nu doar ne afectează pe noi, el poate afecta și pe cei din jurul nostru inclusiv structurile sociale și politice care sunt în jurul nostru”.[11] În continuare se vor analiza diferite păcate pentru a cunoaște definiția și contextul în care apar.

2.1. Idolatria

Analizând atent cartea Daniel, cel puțin în prima jumătate a cărții reiese acest păcat vizibil. Babilonienii practicau idolatria. Erickson în cartea sa Teologie Creștină afirmă că: “Esența păcatului este idolatria de orice fel…”.[12] Analizând primul capitol din Daniel, se observă că o parte din mâncarea babilonienilor era dedicată dumnezeilor lor, sau conținea carne de animale necurate din punctul de vedere al legilor Vechiului Testament.[13] Cei care stăteau la masa împăratului trebuiau să aibă și o închinare idolatră. Babilonienii înșiși au avut foarte mulți idoli și temple pentru fiecare din ei (Daniel 1:2). Chiar și Belșațar mai târziu ajunge să laude și să bea în cinstea dumnezeilor lui de argint, de aur, de aramă, de fier, de lemn și de piatră (Daniel 5:4).

În urma visului pe care l-a avut Nebucadnețar despre chipul cel mare (Daniel 2), deși i-a fost tâlcuit de Daniel, el decide să construiască acest chip măreț în valea Dura, unde obliga pe toți cei care erau în împărăția sa, să i se închine. Foarte probabil că zeul căruia Nebucadnețar i-a făcut o statuie putea fi Marduk.[14]

Acest Marduk fiind zeul protector al Babilonului și în cosmologia Mesopotamiei era considerat ca și conducătorul suprem. Este bine definit în epopeea Enuma Eliș care explică cum a ajuns Marduk la conducerea panteonului babilonian.[15] Numele său este menționat o singură dată în Scriptură de către profetul Ieremia (Ieremia 50:2).

Poporului Israel, atunci când a ieșit din țara Egiptului, la muntele Sinai, Dumnezeu îi dă zece porunci. Primele două din ele interzic strict închinarea la idoli și construirea lor (Exod 20:2-6). Prima poruncă le interzicea israeliților să se închine altor zei afară de Domnul (Exod 20:3), iar a doua poruncă (Exod 20:4-6) interzicea venerarea Dumnezeului lui Israel sub forma unei icoane sau a unei statui (idol).[16]

În ciuda faptului că era interzisă de legea ebraică, aceasta a fost întotdeauna o ispită pentru poporul lui Israel. Ori că se închinau la zei falși, ori că încercau să îl reducă pe Dumnezeu la o imagine sau icoană, ei Îl manipulau ca pe un obiect după voințele fiecăruia dintre ei.

2.2. Mândria/îngâmfarea

Mândria în cartea Daniel se regăsește în atributele primilor trei, chiar patru împărați ai Babilonului. Și este un păcat pe care Dumnezeu îl condamnă, un lucru urât de El. În cartea Proverbelor în capitolul 6 de la versetul 16 la 19 se găsesc acolo șapte lucruri/păcate urâte de Dumnezeu. Primul lucru pe care Dumnzeu îl urăște sunt “ochii trufași” și anume această mândrie, care în sinea ei este un complex de superioritate față de semeni. În cartea Daniel lucrul acesta se regăsește în superioritatea împăraților care se mândresc cu puterea lor, cu lucrurile pe care le-au făcut.

Împăratul Nebucadnețar este înștiințat de Dumnezeu printr-un vis (Daniel 4) că, dacă se va mândri cu lucrurile făcute de el – fără ca să recunoască că Cel Preaînalt este stăpân peste împărăția oamenilor – va fi izgonit dintre oameni și va locui la un loc cu fiarele câmpului.[17]

Nebucadnețar nu ascultă și împărăția îi este luată. După vremea sorocită, Nebucadnețar își dă seama de ceea ce a făcut și recunoaște că Dumnezeu este Acela care este stăpân peste toate împărățiile și a cărui stăpânire este veșnică.[18]

2.3. Uciderea

În cartea Daniel reiese al treilea păcat bine cunoscut în Biblie, mai ales în cartea Geneza. Cain este cunoscut ca primul ucigaș din Biblie și după el au fost mulți alții. Dumnezeu, în cele zece porunci, consemnează o poruncă (porunca a șasea) foarte importantă care interzice acest păcat (Exodul 20). Babilonienii practicau acest păcat și îl foloseau ca rezolvare a problemelor sau contrastelor care apăreau între oameni sau față de împărat. Nebucadnețar folosește amenințarea cu moartea dacă haldeii nu aveau să îi descopere visul său (Daniel 2:5) sau dacă poporul său nu se închina înaintea chipului de aur din valea Dura (Daniel 3).

Nu doar că Nebucadnețar se folosește de ucidere, dar mai târziu în perioada lui Dariu, căpeteniile și dregătorii fac un complot împotriva lui Daniel, acela de a arunca în groapa cu lei fiecare om care în treizeci de zile se va închina altor dumnezei în afară de împăratul.

2.4. Neascultarea

Neascultarea, la fel ca și păcatul uciderii, este ceva care a existat din vremea creației (Geneza 3:6). Această neascultare este ereditară și face parte din caracteristicile firii pământești până în ziua de astăzi. Păcatul acesta este manifestat în cartea Daniel în două feluri.

În primul rând, se manifestă printr-o neascultare directă față de Dumnezeu. Lucrul acesta se vede în rugăciunea lui Daniel din capitolul 9 începând cu versetul 10, unde Daniel se roagă lui Dumnezeu cerând iertare pentru că poporul Israel nu a ascultat de glasul Lui și nu a urmat legile care i-au fost date prin Moise. Neascultarea directă înseamnă a călca legea Lui Dumnezeu în mod voit, exemplu cel mai cunoscut fiind cel al lui Adam și Eva.

Neascultarea față de poruncile și de legile Domnului au dus poporul Israel departe de voia lui Dumnezeu. Prin neascultarea directă, poporul și-a făcut idoli (chiar și-au adus idoli din țări străine venerându-i), au mințit, au ucis, au preacurvit și lista poate continua.

În al doilea rând, se manifestă printr-o neascultarea indirectă față de Dumnezeu. Și acest aspect se observă tot în capitolul 9 începând cu versetul 6, unde Daniel mijlocește înaintea lui Dumnezeu pentru popor. Poporul deseori refuza să asculte de trimișii Domnului, de profeți/prooroci și de împărați, încălcând astfel legea Domnului.

3. PERSPECTIVA NOULUI TESTAMENT ASUPRA PĂCATELOR DIN CARTEA DANIEL

În cadrul acestui capitol se va analiza perspectiva Noului Testament asupra conceptelor de idolatrie, mândrie, ucidere și neascultare, perspectivă exprimată atât de Domnul Isus în timpul lucrării pe acest pământ cât și de apostolii Săi. Acest demers este unul deosebit de important pentru a ajuta la creionarea unui tablou complet privind modul în care Scriptura abordează aceste păcate.

3.1. Idolatria din perspectiva Noului Testament

În perioada Noului Testament, idolatria era practicată, dar în mod diferit. Aceasta era sub formă de lăcomie (Coloseni 3:5), pentru că devenea centrul dorințelor și „închinării” omului, înlocuind închinarea care trebuia să i se cuvină numai lui Dumnezeu.[19]

Pavel le spune romanilor în epistola sa către Romani: „S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înnebunit; şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare” (Romani 1:22-23). Și tot Pavel spune în Efeseni că acești oameni idolatri, care se închină la idoli, nu vor vedea slava Lui Dumnezeu (Efeseni 5:5). Idolatria în Noul Testament este interpretată ca închinarea sau dedicarea totală a unei persoane față de ceva (obiecte sau vicii) în loc să fie o dedicare totală lui Dumnezeu.

3.2. Mândria/îngâmfarea din perspectiva Noului Testament

Mândria este prezentă pe întreg parcursul Sfintei Scripturi. Corespondentul lui Nebucadnețar din Noul Testament este împăratul Irod care și el la rândul lui se mândrește cu împărăția sa, ajungând să omoare chiar pe cei din familia sa ca nimeni să nu îi i-a tronul.

Scriptura prezintă cazuri în care mândria a afectat atât oameni cât și cetăți sau chiar țări întregi. De exemplu, în cartea Estera se observă cazul lui Haman care datorită mândriei ajunge să își piardă viața în timp ce în cartea Ezechiel, în capitolul 16:49, Biblia aduce în atenție cazul Sodomei, care este sortită pieirii datorită mândriei ei.

În Biblie, mândria pare să fie întotdeauna pe punctul de a fi umilită, și totuși oamenii se folosesc de ea de cele mai multe ori în mod voit. Pavel vorbește corintenilor și galatenilor și le explică totuși că ar exista și “o mândrie sfântă care se poate avea cu privire la noi sau la alții”[20], dar cuvântul mândrie în mare parte în Biblie se referă la o trăsătură de caracter negativă.

3.3. Uciderea din perspectiva Noului Testament

Domnul Isus când ținea cuvântarea de pe munte le vorbește ascultătorilor săi despre crimă și despre ucidere. Domnul Isus afirmă că nu trebuie să fie dusă fapta crimei până la capăt pentru a păcătui, ci este destul ca cineva să gândească greșit față de aproapele său, făcându-l poate prost sau nebun (Matei 5:21).

Iacov, în epistola sa adresată către evreii convertiți și cei devotați din întreaga lume (Iacov 1:1), le dovedește că cei care ucid sunt călcători ai Legii. Petru și el, în prima sa epistolă, îndeamnă pe cititorii săi să nu le fie rușine să sufere din cauză că sunt creștini ci să le fie rușine dacă ar suferi din cauză că ar fi ucigași (1 Petru 5:15-16).

3.4. Neascultarea din perspectiva Noului Testament

Pavel în epistola sa către Efeseni le dovedește acestora că erau morți în greșelile și păcatele lor fiind fii ai neascultării (Efeseni 2:2). Apostolul leagă însă această neascultare în care zace întreaga omenire de domnia celui rău, domnie sub care se află întreaga omenire de la căderea în păcat. Conform Scripturii singurul mod prin care omul poate ieși de sub jugul acesta al neascultării este credința în Domnul Isus Cristos.

Există și un alt tip de neascultare despre care Domnul vorbește cu diferite ocazii. De exemplu, Domnul Isus cu altă împrejurare le spune copilașilor să fie ascultători în Domnul de părinții lor. Ascultarea este un lucru care dovedește statutul de copiii lui Dumnezeu. Prin neascultare acest statut este negat iar credinciosul nu se mai deosebește de lume, ceea ce Dumnezeu nu vrea.

4. TEOLOGIA PĂCATULUI: PRINCIPII TEOLOGICE DESPRE PĂCAT

În Vechiul Testament se întâlnește de foarte multe ori termenul hattat (Exodul 32:20) care trasmite ideea de ratare a țintei, de a da “pe lângă”. Păcatul în ebraică este definit în trei termeni. În primul rând cineva poate păcătui prin răzvrătire activă definită în ebraică prin termenul peša, care indică violarea voii lui Dumnezeu (Proverbele 28:13).

În al doilea rând, termenul šāgāh exprimă ideea de rătăcire (Levitic 4:13). În al treilea rând, termenul ‘āwon (1 Împărați 17:18), care înseamnă a strâmba ceva, se referă la ceea ce produce păcatul în viața omului.

În Noul Testament, cuvântul cel mai des folosit pentru păcat este termenul care vine din greacă, hamartia (Matei 1:21), care se aseamănă cu termenii din ebraică dar cuvântul în sine include pe toți cei trei termeni.[21] Păcatul a intrat în univers nu din cauza lui Dumnezeu ci din cauza omului și a îngerilor care au păcătuit, în ambele cazuri voluntar. Dumnezeu nu poate fi învinovățit de intrarea păcatului în lume, aceasta este o blasfemie la adresa Lui, conform versetului din Deuteronom 32:4.[22]

CONCLUZII

La fel ca și poporul evreu altădată suntem și noi într-o țară străină locuită de oameni străini, nu doar față de noi ci și față de Dumnezeu. Suntem aici pentru un timp, până la împlinirea vremii când vom fi eliberați să mergem acasă.

Deși cartea Daniel ne arată aceste păcate destul de rele și urâte de Dumnezeu, în ea îl găsim pe Daniel alături de prietenii săi, care ar trebui să ne fie modele de viață și de credință. Daniel este un om al rugăciunii, care nici sub amenințarea împăratului nu a încetat să se roage lui Dumnezeu. Șadrac, Meșac și Abed-Nego sunt trei tineri curajoși care s-au închinat doar Dumnezeului cel adevărat. Prin mărturia lor babilonienii au cunoscut de mai multe ori pe Dumnezeul cel viu și adevărat (Daniel 3:28).[23]

Mai presus că acum cunoaștem aceste păcate și că trebuie să ne ferim de ele, trebuie să știm că Dumnezeu și-a găsit plăcerea în acești patru tineri (Daniel 3:25) și de fiecare dată i-a scos cu mână tare din împrejurările în care se găseau.[24] Ceea ce vrea să se dovedească prin această lucrare este atât dragostea cât și mânia lui Dumnezeu față de cel păcătos.


[1] Millard J. Erickson, Teologie Creștină (Oradea: Cartea Creștină, 2004), 492–503.

[2] Vezi John F. Walvoord și Roy B. Zuck, Comentariu al Vechiului Testament (Arad: Fundatia E.B.E România și Editura Multimedia, 2010), 1311.

[3] Stephen R. Miller, The New American Commentary – Daniel, vol. 18 (Nashville, TN: Broadman & Holman Publishers, 1949), 27–32.

[4] La Buona Novella Inc., Biblia – Editie de studiu Thompson, ed. a 2-a (Oradea: Editura Universității Emanuel, 2002), 935.

[5] William MacDonald, Comentariul biblic al credinciosului – Vechiul Testament (Oradea: Lampadarul de Aur, 2002), 978.

[6] Samuel J. Schultz, Călătorie prin Vechiul Testament (Oradea: Cartea Creștină, 2008), 295–6.

[7] În cartea lui Schultz, Călătorie prin Vechiul Testament, 314 relatează că prima dată a fost din “fugă” deoarece împăratul Nebucadnețar s-a grăbit să reintre în Babilon să își i-a titlu de împărat la moartea tatălui său Nabopolassar în anul 605 î.Cr.

[8] Schultz, Călătorie prin Vechiul Testament, 314–5.

[9] Şi Domnul a zis: „Voi lepăda şi pe Iuda dinaintea Mea, cum am lepădat pe Israel, şi voi lepăda cetatea aceasta a Ierusalimului, pe care o alesesem, şi casa despre care zisesem: „Acolo va fi Numele Meu.”

[10] Beniamin Fărăgău, Daniel, ed. a 2-a (Cluj Napoca: Logos, 1998), 42–3.

[11] Bruce Milne, Cunoaște Adevărul, ed. a 2-a (Oradea: Făclia, Editura Universității Emanuel, 2006), 138–9.

[12] Erickson, Teologie Creștină, 506.

[13] MacDonald, Comentariul biblic al credinciosului – Vechiul Testament, 980.

[14] Pat și David Alexander, Manual biblic (Oradea: Casa cărții, 2012), 474.

[15] “Idolatria” Leland Ryken, James C. Wilhoit și Tremper Longman III, Dicționar de Imagini și Simboluri Biblice (Oradea: Casa cărții, 2011).

[16] “Idol” W.A. Elwell, Dicționar evanghelic de Teologie (Oradea: Cartea Creștină, 2012).

[17] Renald E. Showers, The Most High God – A Commentary On The Book Of Daniel, ed. 1-a (New Jersey, NJ: The Friends of Israel Gospel Ministry, 1982), 44–45.

[18] Showers, The Most High God – A Commentary On The Book Of Daniel, 47.

[19] “Idol” Elwell, Dicționar evanghelic de Teologie.

[20] “Mândria” Ryken, Wilhoit și Longman III, Dicționar de Imagini și Simboluri Biblice.

[21] Milne, Cunoaște adevărul, 138–140.

[22] Wayne Grudem, Teologie Sistematică (Oradea: Făclia, 2004), 520.

[23] Showers, The Most High God – A Commentary On The Book Of Daniel, 36.

[24] Gareth Crossley, Vechiul Testament explicat și aplicat (Oradea: Făclia, 2008), 599.

Acest articol a fost publicat în Eseuri, Ganduri, INTERESANTE și etichetat , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s