O teorie fără practică… Și niște emoții fără conținut.

Au promis să-L caute pe Domnul oricând și în orice circumstanță… În ceea ce privește TEORIA au trecut cu brio acest examen, însă, de fiecare dată este și un examen PRACTIC.

Împăratul Asa era plin de râvnă în ceea ce privește încredințarea sa în Domnul până acolo că și pe mama sa o pedepsește când are alți idoli. Tocmai el, la un moment crucial din viață, este primul care cade la acest test atunci când Baeșa căuta războiul cu Iuda.

Când ar fi trebuit să se încreadă în Dumnezeu, după jurământul făcut, el alege să se încreadă în banii și averea de la Templu și în oamenii din popoarele străine… Rezultatul? Moare cu o durere cumplită de picioare și ultima parte a vieții este caracterizată de război.

Căci Domnul Își întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijine pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui. (2 Cronici 16:9A)

Când credința ta rămâne doar la nivel de emoții, când este doar la nivel de teorie, nu încerca să te mulțumești doar cu atât. Nu fi cu o inima împărțită având ca teorie conceptul despre harul și puterea lui Dumnezeu și ca practică puterea și inteligența ta. Sprijinește-te și încrede-te pe Domnul.

Teoria:

«Au făcut legământ să caute pe Domnul Dumnezeul părinților lor din toată inima și din tot sufletul lor;
Au jurat credință Domnului cu glas tare, cu strigăte de bucurie și cu sunet de trâmbițe și de buciume; tot Iuda s-a bucurat de jurământul acesta, căci juraseră din toată inima lor, căutaseră pe Domnul de bunăvoia lor și-L găsiseră. Și Domnul le-a dat odihnă de jur împrejur.»
2 Cronici 15:12, 14-15

Practica:

«Asa a scos argint și aur din vistieriile Casei Domnului și ale casei împăratului și a trimis soli la Ben-Hadad, împăratul Siriei, care locuia la Damasc. Și a pus să-i spună: „Să fie un legământ între mine și tine, cum a fost unul între tatăl meu și tatăl tău. Iată, îți trimit argint și aur. Du-te și rupe legământul tău cu Baeșa, împăratul lui Israel, ca să se depărteze de la mine.”
În vremea aceea, Hanani, văzătorul, s-a dus la Asa, împăratul lui Iuda, și i-a zis: „Pentru că te-ai sprijinit pe împăratul Siriei, și nu te-ai sprijinit pe Domnul Dumnezeul tău, de aceea a scăpat oastea împăratului Siriei din mâinile tale. Etiopienii și libienii nu alcătuiau oare o oaste mare, cu o mulțime de care și călăreți? Și totuși Domnul i-a dat în mâinile tale, pentru că te sprijiniseși pe El. Căci Domnul Își întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijine pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui. Ai lucrat ca un nebun în privința aceasta, căci de acum vei avea războaie.”
În al treizeci și nouălea an al domniei sale, Asa s-a îmbolnăvit de picioare așa încât avea mari dureri; chiar în timpul bolii lui, n-a căutat pe Domnul, ci a întrebat pe doctori.»
2 Cronici 16:2-3, 7-9, 12

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în INTERESANTE și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s